Noutăți CEC Bank
Aici vezi cele mai recente comunicate de presă și noutăți.
Compania Naţională ,,Poșta Română”, împreună cu CEC Bank și Visa, inovează printr-un parteneriat care permite plata serviciilor cu cardul la domiciliu, oriunde în țară
12.12. 2024 – Poșta Română, liderul național în servicii poștale, împreună cu CEC Bank și Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, își unesc forțele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării plăților digitale în toate colțurile țării. Prin introducerea opțiunii de plată cu cardul la poștaș direct la domiciliu, Poșta Română dorește să ofere clienților săi servicii moderne, care să fie adaptate nevoilor și preferințelor acestora.
Proiectul constă în implementarea aplicației Soft POS/Tap to Phone Visa pe 7.000 de terminale mobile smart tip PDA (Personal Digital Assistant) cu care sunt dotați angajații poștali din toată România, astfel încât plățile să devină mai simple și accesibile chiar și în zonele rurale sau mai puțin dezvoltate ale țării. Aplicația Visa Tap to Phone transformă un smartphone sau un dispozitiv PDA într-un terminal POS, facilitând procesarea rapidă și eficientă a plăților cu cardul. Astfel, prin intermediul dispozitivelor mobile, poștașii vor putea colecta facturi de utilități, taxe poștale și alte plăți direct la domiciliul clienților. Totodată, angajații Poștei Române vor fi dotați și cu imprimante mobile pentru a emite automat bon fiscal.
”Prin parteneriatul încheiat cu Visa și CEC Bank, românii își vor putea plăti facturile venite prin poștaș direct la acesta. Cu ajutorul celor 7000 de pda-uri achiziționate de către Poșta Română reușim să ajungem mai aproape de nevoile clienților noștri, transformând în mod real poștașul într-un ambasador al digitalizării. Facilitatea de a plăti utilitățile, diverse taxe și alte sume cu cardul direct la poștaș îi scutește pe clienți de un drum la oficiul poștal și va simplifica foarte mult relația cu Poșta, chiar și în zonele mai puțin dezvoltate. În același timp, este un nou pas pe care îl facem spre digitalizarea completă a României și incluziunea financiară a locuitorilor și din cele mai îndepărtate și izolate regiuni”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale ”Poșta Română”.
Inițiativa reprezintă un pas foarte important în procesul de digitalizare al României, în special în orașele mici și zonele rurale unde infrastructura critică pentru folosirea si acceptarea plăților digitale a lipsit până acum. Soluția a fost deja testată cu succes, iar tehnologia este disponibilă în țară începând cu data de 12.12.2024, moment din care toți clienții Poștei, indiferent de localitatea în care se află, pot achita instant cu cardul atunci când poștașul le livrează o factură. Prin utilizarea noii soluții, clienții câștigă timp și se vor putea bucura de o alternativă comodă de plată, fără a mai fi nevoiți să aștepte la ghișeu sau să se deplaseze la bancomat pentru retragerea numerarului ca să își achite contribuțiile.
“Implementarea aplicației Visa Tap to Phone de către Poșta Română la nivelul rețelei de factori poștali din întreaga țară înseamnă mai mult decât a le oferi clienților o opțiune de plată care le permite să economisească timp și să își gestioneze mai eficient tranzacțiile. Este un pas semnificativ către îmbunătățirea incluziunii financiare și digitalizării plăților în toate zonele României, una dintre prioritățile noastre. Acoperirea și fiabilitatea rețelei Visa ne permit să oferim soluții de plată inovatoare care transformă modul în care oamenii plătesc și sunt plătiți. Prin accesul la servicii financiare moderne, clienții Poștei Române au posibilitatea de a participa la economia digitală, bucurându-se totodată de avantajele plăților electronice: rapiditate, confort și siguranță”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.
"Atât CEC Bank cât și Compania Națională ,,Poșta Română” sunt două branduri românești de tradiție, cu o acoperire teritorială semnificativă la nivelul întregii țări. Parteneriatul demarat împreuna cu Visa și Poșta Română este parte a unui proces firesc, prin care CEC Bank, în linie cu strategia anunțată, contribuie la creșterea gradului de digitalizare a companiilor în România. Totodată, în vederea creșterii gradului de incluziune și educație financiară, CEC Bank, prin rolul social pe care și l-a asumat, și-a menținut amprenta teritorială pe tot cuprinsul României, inclusiv în zonele rurale”, a subliniat Bogdan Neacșu, președintele CEC Bank.