CEC Pay - Termeni și condiții de utilizare
Aplicația CEC Pay nu mai este disponibilă din 1 aprilie 2022.
Îți punem la disponziție următoarele altenative:
- Google Pay sau Apple Pay - pentru plăți cu cardul direct de pe telefon
- Serviciul Mobile Banking - pentru vizualizarea soldurilor și detalii despre operațiuni
Vezi aici instrucțiuni de migrare și activare a noilor servicii.
Termenii și condițiile pentru Client (denumiți în continuare "Termenii") constituie un contract legal încheiat între CEC Bank S.A., instituție de credit înființată în România, cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 13, Sector 3, telefon: 021.314.28.68, fax: 021.310.09.11, nr. Registrul Comerțului J40/155/1997, nr. Registru bancar RB–PJR–40–046/17.09.1999, capital social 2.290.661.600 lei, cod TVA RO 361897, CUI 361897 și dumneavoastră ("Clientul").
Vă recomandăm să citiți integral prezenții Termeni înainte de a decide dacă îi acceptați și continuați procesul de înregistrare. Dacă nu sunteți de acord cu oricare dintre prevederile termenilor sau a Informării privind prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul CEC Pay, vă rugăm să nu accesați, navigați sau utilizați aplicația, și nici software-ul, serviciile, informațiile, materialele sau alte asemenea cuprinse în aplicație.
Dacă în orice moment după înregistrarea în aplicația CEC Pay decideți că nu mai sunteți de acord cu prezenții Termeni, vă rugăm să dezinstalați aplicația.
Alegând opțiunea “ACCEPTAȚI ȘI CONTINUAȚI” din cadrul aplicației CEC Pay, sunteți de acord cu utilizarea CEC Pay în condițiile menționate în termenii de utilizare și informarea privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Termenii și condițiile de utilizare a aplicației CEC Pay, așa cum sunt prezentați în prezentul document, sunt și vor fi guvernați și interpretați în conformitate cu legea română.
Termenii stabilesc modul în care puteți utiliza cardurile CEC Bank în aplicația CEC Pay. Termenii se completează cu Condițiile generale de afaceri ale CEC Bank, precum și cu caracteristicile programelor de loialitate și serviciului plata în rate fără dobânda, în cazul cardurilor de credit. Toate aceste documente sunt disponibile pe site-ul băncii, www.cec.ro.
Pentru a putea folosi aplicația, respectiv pentru a avea posibilitatea de a vizualiza și/sau beneficia de serviciile prezente în cadrul aplicației, este necesar să fiți client al CEC Bank și să dețineți cel puțin un card de debit sau de credit, emis pe persoană fizică și/sau juridică.
Prin înregistrarea în aplicație confirmați că aveți 18 ani împliniți și că nu v-a fost interzis dreptul de a utiliza un serviciu de genul celui oferit de CEC Pay.
CEC Bank depune toate eforturile împotriva utilizării necorespunzătoare a acestei aplicații și facilităților acesteia. CEC Bank va monitoriza modul Dumneavoastră de utilizare a aplicației pentru a se asigura că acesta corespunde prezenților Termeni și că serviciile nu sunt folosite într-un mod abuziv.
CEC Pay este o aplicăție informatică securizată, sub formă unui portofel digital, accesibilă prin intermediul telefonului mobil cu conexiune la Internet, unde utilizatorii pot realiza următoarele:
- pot adaugă carduri Visa emise pe numele lor de către CEC Bank
- pot efectua plăti contactless (NFC) cu cardurile Visa înrolate (doar pentru utilizatorii de dispozitive Android cu funcționalitate NFC)
- transferuri de bani către alți utilizatori de CEC Pay, între cardurile proprii și către carduri emise de alte bănci din România și străinătate
- înrolarea de carduri de loialitate (prin introducere manuală)
- vizualizarea detaliilor cardurilor adăugate și tranzacțiile efectuate cu aceste carduri, inclusiv soldul acestora
- setarea primirii de alerte de tip “push notification” pentru tranzacțiile efectuate cu cardurile fizice și cu cardurile înrolate în aplicație
- restricționarea anumitor tipuri de tranzacții (ATM/MFM, internațional, online)
- restricționarea tranzacțiilor peste o anumită valoare
- suspendarea tuturor tranzacțiilor efectuate cu cardul până la reactivarea acestuia (card rătăcit etc.)
Modificările/setările/ restricționările efectuate la nivelul cardului înrolat în aplicație se vor aplica și cardului fizic.
Plățile contactless (NFC) sunt disponibile în aplicație doar pentru utilizatorii de telefoane mobile cu sisteme de operare Android.
Aplicația poate fi utilizată pe sistemele de operare IOS și Android și este necesar să fie instalată din magazinele dedicate (Google Play Store – pentru Android, respectiv App Store pentru IOS).
CEC Bank își rezervă dreptul de a adaugă noi funcționalități ale aplicației, pe care le va aduce la cunoștință utilizatorilor în cadrul aplicației.
Înregistrarea și identificarea utilizatorului
Pentru înregistrarea în aplicația CEC Pay și crearea contului este necesar că utilizatorul să ofere următoarele informații obligatorii:
- numele și prenumele;
- adresa de e-mail, validată prin introducerea codului primit prin e-mail;
- nume de utilizator (nickname) și parolă care se dorește a fi utilizată;
- datele cardului implicit (număr card, dată expirare);
Nu pot fi create mai multe conturi având același card implicit atașat și/sau aceeași adresa de e-mail.
Este necesar să se procedeze la introducerea manuală a datelor cardului, operațiune descrisă mai jos în secțiunea "Înrolarea cardului".
Înrolarea se va putea efectua prin modalitățile menționate mai sus atât pentru cardurile principale cât și pentru cardurile emise pe contul unei persoane juridice sau pentru cardurile suplimentare, în cazul persoanei fizice (card emis de Banca pe contul clientului, la cererea acestuia, pe numele unei terțe persoane desemnate de către client).
Autentificarea utilizatorului pentru accesarea și utilizarea CEC Pay
Aplicația poate fi utilizată doar dacă telefonul este securizat prin parolă, amprentă sau o altă metodă de securizare oferită de telefon.
La adăugarea primului card în CEC Pay se verifică dacă telefonul este securizat.
Ulterior adăugării primului card, la fiecare accesare a aplicației se verifică securizarea telefonului.
Metoda de securizare aleasă va fi utilizată și la autentificarea plăților contactless și a transferurilor.
Sunteți de acord și înțelegeți că dumneavoastră sunteți responsabil(a) pentru păstrarea confidențialității Datelor de conectare asociate utilizării de către dumneavoastră a aplicației CEC Pay și pentru luarea tuturor măsurilor rezonabile pentru a păstra confidențialitatea acestor informații.
Dacă utilizați Serviciul în calitate de companie, dumneavoastră sunteți de acord că toți funcționarii, angajații, agenții, reprezentanții și toate celelalte persoane care dețin card de persoană juridică pe numele lor, vor fi autorizate să acceseze aplicația, să efectueze plăți cu telefonul, să vizualizeze limitele setate pe cardul emis pe numele lor, să suspende utilizarea cardului și să limiteze efectuarea anumitor tipuri de tranzacții sau a tranzacțiilor peste o anumită valoare.
Vă obligați să notificați CEC Bank imediat, fără întârzieri nejustificate, atunci când sesizați lipsa, furtul, însușirea ilegală sau utilizarea neautorizată a Datelor dumneavoastră de conectare, precum și a telefonului mobil pe care îl utilizați pentru accesarea CEC Pay. De asemenea, sunteți de acord să notificați CEC Bank imediat, fără întârzieri nejustificate, în același mod cu privire la orice altă încălcare a securității în legătură cu Serviciul despre care aveți cunoștință.
Notificarea se poate face:
- prin selectarea opțiunii “Aplicații mobile de plata cu telefonul de tip portofel digital” după accesarea secțiunii “Contact” de pe site-ul www.cec.ro
- la numerele de telefon (004) 021. 202.69.99 / 315.71.00
- prin unitățile teritoriale ale Băncii
CEC Bank poate suspenda utilizarea Datelor de conectare sau a Contului dumneavoastră în cazurile în care suspectează compromiterea securității acestora sau existența unei utilizări neautorizate sau frauduloase.
CEC Bank vă va informa în prealabil sau, dacă acest lucru nu este posibil, imediat după suspendarea utilizării datelor dumneavoastră de conectare sau a Contului, specificând motivele suspendării, cu excepția cazului în care furnizarea acestor informații ar putea compromite măsurile rezonabile de securitate sau ar contraveni legii.
CEC Bank va reactiva Datele de conectare sau Contul dumneavoastră ori vă va pune la dispoziție Date de conectare noi sau un Cont nou, în cel mai scurt timp posibil după eliminarea motivelor care au determinat suspendarea inițială.
Înrolarea cardului
Utilizatorii pot adaugă în CEC Pay doar carduri emise de CEC Bank:
- a) persoană fizică – cardurile emise pe numele titularului și cardurile suplimentare (card emis de Banca pe contul clientului, la cererea acestuia, pe numele unei terțe persoane desemnate de către client), înregistrate în sistemul Băncii că atare;
- b) persoană juridică – cardurile emise pe numele utilizatorilor de card.
Utilizatorii pot adaugă în CEC Pay carduri CEC Bank prin adăugarea manuală a datelor cardului: număr card, nume și prenume titular (așa cum apare menționat pe card), dată expirării, cod CVV (codul din 3 cifre de pe verso-ul cardului).
Pentru validarea înrolării cardului, utilizatorul poate opta fie pentru primirea unui cod prin SMS pe numărul de telefon declarat la momentul deschiderii relației de afaceri cu CEC Bank sau al actualizării datelor în sistemul Băncii, fie poate sună la numărul de telefon menționat în aplicație.
În cazul cardurilor persoanelor juridice, emise pe numele utilizatorilor, codul pentru validarea cardului va fi trimis pe numărul de telefon al utilizatorului de card, înregistrat că atare în sistemul Băncii.
Pentru telefoanele cu sistem de operare Android, pentru efectuarea plăților contactless (NFC) adăugarea cardului și validarea acestuia conduce la alocarea unui token de plată (număr de card alternativ) cardului respectiv, token ce va fi asociat cardului pe telefonul respectiv.
Pentru telefoanele cu sistem de operare IOS are loc validarea datelor de card, fără a se aloca acestuia un token de plată, tokenul fiind necesar doar în cazul plăților NFC.
Prin validarea cardului, utilizatorul înțelege că acesta va putea fi utilizat la efectuarea de operațiuni financiare, de exemplu: plata contactless (doar în cazul telefoanelor cu sistem de operare Android), la efectuarea transferurilor de pe card și în card, la vizualizarea istoricului de tranzacții efectuate cu cardul, la vizualizarea disponibilului existent pe carduri.
Utilizatorul cardului înrolat în aplicație va primi notificări prin e-mail atât pentru accesarea următoarelor opțiuni:
- setarea limitelor de tranzacționare pe cardurile digitale și fizice,
- suspendarea utilizării cardului,
- limitarea efectuării anumitor tipuri de tranzacții sau a tranzacțiilor peste o anumită valoare cât și
- pentru alte tipuri de modificări care afectează contul sau cardul înrolat în aplicație.
Mai jos sunt descrise funcționalități disponibile în aplicația CEC Pay. Acestea se pot completă cu noi funcționalități, comunicate pe această pagină.
A) Plăti cu telefonul
Utilizatorul poate efectua plăti contactless (NFC) cu oricare dintre cardurile înrolate în dispozitivele cu sistem de operare Android și cu tehnologie NFC încorporată.
Utilizatorul poate să își personalizeze experiență de plata și să își securizeze tranzacțiile cu autorizarea acestora peste o anumită valoare sau număr de tranzacții, din meniul Setări al aplicației. Totodată plafoanele zilnice de tranzacționare setate la nivelul cardurilor se vor menține și la utilizarea cardurilor în CEC Pay.
B) Transferuri
Transferurile de bani prin intermediul CEC Pay vor permite utilizatorilor să inițieze trimiteri de bani către cardurile proprii și către cardurile emise de alte bănci precum și să solicite primirea de bani de la numere de telefon editate de utilizator, care sunt/nu sunt salvate în agenda telefonului (care sunt sau nu sunt utilizatori CEC Pay).
Această opțiune este valabilă pentru ambele sisteme de operare: Android și IOS, cu conexiune la Internet.
Transferurile (trimitere de bani, cerere de bani) sunt limitate prin praguri zilnice pe card, atât că suma, cât și că număr de tranzacții:
- pentru transferurile naționale: minimum 10 lei/tranzacție, maximum 4.500 de lei/zi/card și maximum 6.500 lei/luna/card, maximum 5 tranzacții/zi/card și maxiumum 15 tranzacții/luna/card
- pentru transferurile internaționale: minimum 10 lei/tranzacție, maximum 4.500 de lei/zi/card și maximum 6.500 lei/luna/card, maximum 10 tranzacții/zi/card și maximum 20 tranzacții/luna/card.
Utilizatorul cardului înrolat în aplicație va primi notificări prin e-mail atât pentru efectuarea acestor modificări cât și pentru alte tipuri de modificări care afectează contul sau cardul înrolat în aplicație.
C) Vizualizare istoric tranzacții și disponibil carduri
Utilizatorul poate vizualiza tranzacțiile efectuate pentru oricare dintre cardurile adăugate în CEC Pay, de exemplu și fără a se limita la:
- ridicări de numerar de la ATM/MFM,
- plăti la terminalele POS ale comercianților,
- plăti Internet,
- plăti cu aplicația CEC Pay,
- transferuri (trimiteri sau primire de bani) efectuate prin intermediul aplicației CEC Pay, anumite tipuri de creditări etc.
Utilizatorii pot vizualiza soldul disponibil pe cardul pentru orice card înrolat în CEC Pay. Disponibilul cardului se actualizează la fiecare tranzacție efectuată cu cardul fizic sau cu aplicația CEC Pay.
Transferurile (trimitere de bani, cerere de bani) sunt comisionate astfel:
- Plățile efectuate între cardurile emise de CEC Bank sunt gratuite
- Plățile efectuate din cardurile de debit către cardurile emise de alte bănci din țară și străinătate sunt comisionate cu 3 lei per tranzacție
- Plățile efectuate din cardurile de credit cardurile emise de alte bănci din țară și străinătate sunt comisionate cu 7 lei per tranzacție
- Încasările sunt gratuite
D) Setări suplimentare ale cardurilor
Prin aplicația CEC Pay, utilizatorii de card vor putea să efectuează următoarele setări suplimentare:
- vizualizarea detaliilor cardurilor adăugate și tranzacțiile efectuate cu aceste carduri, inclusiv soldul acestora
- setarea primirii de alerte pentru tranzacțiile efectuate cu cardurile fizice și cu cardurile înrolate în aplicație
- restricționarea anumitor tipuri de tranzacții (ATM/MFM, internațional, online)
- restricționarea tranzacțiilor peste o anumită valoare
- suspendarea tuturor tranzacțiilor efectuate cu cardul până la reactivarea acestuia (card rătăcit etc.)
Utilizatorul este informat pentru fiecare tranzacție asupra valorii comisionului fiind necesar acceptul sau în acest sens.
Transferurile de bani sunt permise către carduri de debit și de credit emise de instituțiile financiar-bancare din următoarele țări: România, Italia, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie, Scoția, Irlanda, Țară Galilor, Olanda, Belgia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Austria.
La momentul înregistrării în vederea utilizării CEC Pay, declarați și garantați următoarele:
- Că aveți dreptul, autoritatea și capacitatea deplină de exercițiu în vederea accesării și utilizării aplicației;
- Că sunteți titularul cardurilor pe care le adăugați în aplicația CEC Pay;
- Că nu comunicați parola de deblocare a telefonului unei terțe persoane, întrucât prin divulgarea acesteia vă expuneți riscului de utilizare a cardurilor la plata de către alte persoane. Sunteți exclusiv responsabil pentru menținerea confidențialității și păstrarea în siguranță a datelor introduse în aplicația CEC Pay și a parolei de deblocare a telefonului. Mai mult, sunteți responsabil pentru activitățile de orice natură ce au loc în contul dumneavoastră;
- Vă obligați să ne anunțați imediat de orice utilizare neautorizată a contului dumneavoastră sau de orice încălcare a securității contului de care deveniți conștient sau pe care ,în mod rezonabil, ar trebui să o suspectați. Cu toate acestea, indiferent de această notificare, nu vom răspunde pentru pierderile pe care ați putea să le suportați că urmare a utilizării neautorizate a contului dumneavoastră (indiferent dacă o astfel de utilizare se produce cu sau fără cunoștința dumneavoastră);
- Vă obligați să ne anunțați în cazul lipsei, pierderii sau furtului telefonului mobil pe care este instalată aplicația CEC Pay
- Că nu veți falsifica sau oferi informații eronate despre identitatea sau intențiile dumneavoastră în legătură cu orice ar avea legătură cu aplicația;
- Că nu veți transmite, distribui sau oferi orice informații sau materiale care sunt în tot sau în parte ilegale, false, frauduloase sau inadecvate, ofensatoare sau care încalcă ordinea publică și bunele moravuri;
- Că veți asigura și menține securitatea fizică și logică a telefonului, conform recomandărilor producătorului și a bunelor practici;
- Să actualizați sistemul de operare conform recomandărilor producătorului și să utilizați doar versiunile oficiale ale sistemului de operare furnizat de producător;
- Să nu inhibați protecțiile de securitate a sistemelor de operare recomandate de producătorul de telefoane;
- Că veți instala versiunile CEC Pay publicate de CEC Bank doar din magazinele dedicate: Google Play Store și App Store, România;
- Că nu instalați aplicații din surse neoficiale, acestea ar putea compromite securitatea aplicației;
- Că nu veți încalcă orice drept prevăzut prin lege, drepturi de proprietate, drepturi intangibile, dreptul privind confidențialitatea sau datele cu caracter personal ale altora;
- Că nu veți utiliza conținutul aplicației pentru a revinde, distribui sau folosi serviciile oferite; că veți accesa conturile deschise pe numele dumneavoastră în calitate de utilizator al aplicațiilor de monitorizare a activității fizice și veți păstra confidențialitatea acestor date;
- Confirmați că ați citit prezenții Termeni, că sunteți de acord cu aceștia și cu prelucrarea datelor cu caracter personal menționate în cuprinsul Informării privind prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul CEC Pay, în vederea utilizării aplicației;
- Prin utilizarea aplicației nu veți încalca nicio lege sau regulament al țării în care domiciliați, dumneavoastră fiind singurul responsabil pentru respectarea tuturor legilor și regulamentelor locale aplicabile.
Încetarea utilizării CEC Pay de către utilizator poate interveni în următoarele situații:
- a) la inițiativa utilizatorului, prin dezinstalarea aplicăției de pe dispozitivul dumneavoastră;
- b) din inițiativa Băncii, dacă se constată că utilizatorul nu respectă regulile unei conduite adecvate care poate aduce prejudicii de orice natură băncii, precum și prezentii Termeni;
- c) când încetează relația de afaceri între client și Banca.
De asemenea, putem suspenda sau modifica CEC Pay imediat, din orice motiv, inclusiv când necesită lucrări de reparații sau întreținere.
Putem să adăugăm periodic funcții noi și nu avem obligația să oferim nicio funcție anumită prin CEC Pay. Putem să retragem CEC Pay, însă în acest caz va vom anunță cu cel puțin 30 de zile înainte.
Putem să modificăm oricând acești Termeni, publicând Termenii modificați în aplicația CEC Pay. În acest caz utilizatorii vor fi notificați prin intermediul aplicației, cu cel puțin 2 luni înainte de dată propusă pentru intrarea în vigoare a modificărilor.
Termenul de 2 luni nu se va aplica modificărilor impuse prin aplicarea unor noi prevederi legale, astfel de modificări aplicându-se în funcție de data intrării în vigoare a reglementărilor respective. Utilizarea aplicației după dată intrării în vigoare a modificărilor va fi considerată acceptare tacită a noilor Termeni.
În cazul în care, vor fi implementate Servicii suplimentare puse la dispoziție în aplicație, aceste servicii vor fi supuse acelorași reguli și condiții cuprinse în prezentele clauze, în cazul în care acestea nu vor beneficia de condiții distincte de prezențele.
Utilizatorul declară în mod expres că a luat la cunoștință de faptul că toată creația grafică, conținutul aplicației și materialele audio-video accesate sunt proprietatea Băncii. Fac excepție informațiile, elementele grafice aparținând altor entități, care sunt proprietatea partenerilor.
Utilizatorul acceptă că orice software folosit în legătură cu serviciile oferite în aplicație conține informații confidențiale și aflate sub drept de proprietate, fiind protejate de legile privind dreptul de proprietate intelectuală, industrială și alte legi aplicabile.
Utilizatorul se obligă să nu reproducă, să nu copieze, să nu vândă sau să exploateze serviciile, informațiile și/sau materialele audio-video la care are acces că urmare a utilizării acestei aplicații, în parte sau complet.
Utilizatorului îi este interzisă modificarea, copierea, închirierea, cedarea, împrumutul, vânzarea, distribuția sau crearea unor materiale derivate bazate pe serviciile sau programele folosite în cadrul aplicației.
Furnizăm CEC Pay doar pentru uzul dumneavoastră personal. Nu toate serviciile CEC Pay vor funcționa cu toate echipamentele mobile.
Vă dați acceptul că aplicația nu va fi livrată fără erori sau în mod continuu, că unele imperfecțiuni nu vor fi corectate la momentul apariției lor.
Utilizatorul aplicației este responsabil pentru utilizarea aplicației. CEC Bank nu poate fi ținută responsabilă pentru efectele generate de utilizarea aplicației de către utilizator sau terți, de costurile generate de utilizarea aplicației sau de accesul terților la anumite informații personale și/sau confidențiale sau a datelor cu caracter personal prin intermediul aplicației. Pentru limitarea unor potențiale prejudicii aduse de utilizarea aplicației de către terți, CEC Bank vă recomandă să nu înstrăinați/împrumutați telefonul, să nu divulgați metoda de deblocare a dispozitivului și să nu oferiți cardul altor persoane.
CEC Bank nu poate controla sistemul de operare al telefonului folosit de către dumneavoastră. Astfel CEC Bank nu este responsabilă de niciun fel de prejudicii cauzate telefonului mobil, incluzând dar fără a se limita la orice breșă de securitate cauzate de viruși, erori, înșelăciuni, falsificare, omitere, întrerupere, defecțiune, întârziere în operațiuni sau transmisiuni, linii computerizate sau cădere a rețelei sau orice altă defecțiune tehnică produsă.
Astfel, nu vom fi responsabili pentru nicio pierdere sau daună pe care noi sau dumneavoastră nu am putut să o prevedem în limite rezonabile la dată la care ați început să folosiți CEC Pay sau care nu se află sub controlul nostru.
De asemenea, nu vom fi responsabili pentru:
- a. nicio pierdere sau daună (morală sau patrimonială) datorată nerespectării prezenților Termeni;
- b. acuratețea datelor din aplicațiile, disponibilitatea sau fiabilitatea oricăror informații, conținut, puse la dispoziție de către orice aplicație terță, de exemplu a aplicațiilor de monitorizare a activității fizice. Că atare, nu suntem răspunzători pentru niciun fel de daune sau pierderi cauzate sau presupuse a fi cauzate de sau în legătură cu utilizarea sau dependență de astfel de aplicații terțe;
- c. problemele de sănătate care ar putea rezultă din utilizarea acestor dispozitive și aplicații, din activitatea fizică desfășurată de utilizator;
- d. orice pierdere sau corupere a datelor dumneavoastră, dacă pierderea sau coruperea respectivă nu este cauzată de noi sau nu se află sub controlul nostru în limitele rezonabilului. De asemenea, va punem în vedere că CEC Bank nu răspunde față de dumneavoastră și/sau față de terțe părți pentru niciun fel de daune directe sau indirecte inclusiv, dar fără a se limita la pierderi de profit, câștiguri nerealizate și/sau nefructificarea unor oportunități de afaceri sau orice alte pierderi similare suferite de dumneavoastră că urmare a lipsei de folosință a aplicației și a serviciilor sau de calitatea necorespunzătoare a serviciilor.
În cazul apariției unui conflict/neînțelegeri legată de utilizarea aplicației, vom încerca soluționarea conflictului respectiv pe cale amiabilă, negocierile în acest sens fiind guvernate de bună credință.
Toate disputele vor fi soluționate în instanțele competențe din România, cu excepția cazurilor în care legislația în vigoare specifică o altă jurisdicție exclusivă pentru dumneavoastră.
Conflictele, disputele și neînțelegerile privind încheierea, derularea, executarea și modificarea contractelor încheiate între clienți și Banca vor fi soluționate de părți pe cale amiabilă, prin modalități de rezolvare alternativă a conflictelor:
- persoane fizice: Centrul de Soluționare Alternativă (CSALB), mediere, conciliere, arbitraj
- persoane juridice: mediere, conciliere, arbitraj
Iar dacă nu se ajunge la un acord amiabil, agreat de ambele părți, soluționarea litigiilor privind încheierea, derularea, executarea și modificarea contractelor încheiate între Clienți și Banca revine instanțelor de judecată competențe conform legilor aplicabile.
Dacă aveți orice problema legată de funcționarea CEC Pay, ne puteți contacta la adresa de email cecPay@cec.ro sau la numărul de telefon (004)021.202.69.99 / 315.71.00.
"Forța Majoră" poate fi invocată de oricare din Părțile contractului, în condițiile prevăzute de Legea 287/2009 privind Codul Civil.
CEC Bank nu este răspunzătoare față de utilizator pentru neîndeplinirea oricărei obligații în caz de forță majoră/caz fortuit și în general în cazul unui eveniment care este dincolo de controlul sau, cât și pentru operarea și conexiunea altor rețele naționale sau străine și pentru activitățile și acțiunile lor în general. Caz de forță majoră/de caz fortuit poate fi, de exemplu dar nu limitativ: stare de război (fie declarat sau nu), conflict armat, revoluție, insurecție, acțiuni sau amenințări militare sau teroriste, sabotaj, tulburări civile, greve sau alte acțiuni în câmpul muncii, legi, regulamente, decizii sau directive, catastrofe naturale, cutremur, incendiu, explozie, tulburări solare sau meteorologice, urgențe publice sau orice altă întâmplare, care este dincolo de controlul băncii.